© 2020 CAMELIA  COSTEA  / AVOCAT ROMÂNIA – ELVEȚIA / RECHTSANWÄLTIN SCHWEIZ – RUMÄNIEN

 

Convenţiile de căsătorie în Elveţia (versiune 2012)

 

 

O temă des și mult vehiculată în legătură cu căsătoria în Elveția o constituie convențiile de căsătorie (Eheverträge / Ehekonventionen) iar pentru înțelegerea distincției dintre aceste tipuri de convenții trebuie precizat mai întâi regimul bunurilor.
Astfel, potrivit dispozițiilor din Codul civil elvețian - dreptul familiei - se face distincție între bunurile proprii și cele comune.


Bunurile proprii se referă la tot ceea ce s-a dobândit înainte de căsătorie și la ceea ce se obține prin moștenire precum și la bunurile care țin de folosința personală.
Bunurile comune sunt bunurile obținute în timpul căsătoriei și se referă la toate veniturile care se obțin în timpul căsătoriei, din muncă, ajutoare sociale, asigurări, despăgubiri etc sau bunuri cumpărate din aceste venituri pe durata căsătoriei.


Dacă nu se încheie un contract de căsătorie, regimul bunurilor este cel stabilit prin lege, adică prin Codul civil elvețian (ZGB), care consacră dreptul de proprietate comună al soților asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Potrivit acestor prevederi fiecare din soți sau moștenitorii acestuia dețin jumătate din bunurile dobândite în timpul căsătoriei, indiferent de participarea lor la obținerea bunurilor comune. Prin urmare, la încetarea căsătoriei fiecare din soți va avea dreptul la bunurile personale și la jumătate din bunurile comune.


Prin încheierea unui contract sau a unei convenții de căsătorie se poate stabili un alt regim al bunurilor față de cel stabilit prin lege.


I. Un prim tip de contract de căsătorie care poate fi încheiat vine să completeze regimul legal al bunurilor prin stabilirea individuală a regimului unor bunuri personale sau comune, restul bunurilor rămânând sub incidența dispozițiilor legale. Astfel se poate stabili ca un anumit bun imobil sau mobil sau bunurile necesare exercitării unei profesii sau cele dobândite din bunuri personale (ex. chiria
unui imobil propriu) să fie considerate tot bunuri personale. Tot prin contract se poate stabili ca procentele (de 50% pentru fiecare din soți) să fie altele (40% - 60%; 20% - 80% etc.).
Nici unul din soți nu poate dispune, în timpul căsătoriei, asupra părții sale din bunurile comune fără acordul celuilalt soț (nu-și poate vinde partea, etc).


II. Printr-un alt tip de contract de căsătorie, soții pot stabili devalmasia (comuniunea de bunuri), adică toate bunurile personale și comune să aparțină deopotrivă amândorura, fiind exceptate doar bunurile de folosință personală. Tot prin acest contract pot fi stabilite limitări ale comunității de bunuri (exceptate anumite bunuri de la devalmasie). Fiecare din soți va putea dispune de toată  masa bunurilor aflate în devalmasie. La terminarea căsătoriei fiecare din soți primește jumătate din masa bunurilor comune și proprii ale ambilor soți, cele aduse împreună.


III. Printr-un alt tip de contract de căsătorie, cel mai folosit, soții pot stabili separarea de bunuri astfel încât nu există bunuri comune ci doar bunuri proprii. Astfel pe tot parcursul căsătoriei fiecare soț va deține doar bunuri proprii formate din bunurile dobândite de fiecare înainte de căsătorie, moștenirile personale și bunurile dobândite din munca personală, pe care și le va administra singur. Nu vor exista bunuri comune. Fiecare din soți răspunde pentru propriile lui datorii cu excepția situației când datoriile au fost contractate pentru folosință comună, pentru care vor răspunde solidar. La încetarea căsătoriei nu se schimbă nimic cu privire la regimul bunurilor, fiecare soț iese din căsătorie cu bunurile cu care a intrat și cu cele pe care le-a realizat personal în timpul căsătoriei. Dovezile cu privire la dobândirea și apartenența bunurilor trebuie păstrate!


Încheierea unui contract de căsătorie nu este obligatorie, presupune acordul soților și poate să intervină oricând atât înainte cât și în timpul căsătoriei. Contractele de căsătorie trebuie autentificate notarial. Alegerea avocatului și a notarului este liberă iar taxele notariale diferă de la un canton la altul. Aceste contracte/convenții de căsătorie își încetează valabilitatea prin încheierea unei
convenții noi, prin divorț sau prin decesul unuia dintre soți. Modificarea sau rezilierea contractului de căsătoriei se poate face tot numai prin acordul ambilor soți și tot numai în forma autentică.


Procedura constă în redactarea convenției: pentru aceasta trebuie precizate toate bunurile pe care le deține fiecare din soți în momentul căsătoriei și cele pe care urmează să le dobândească - se realizează practic ca un inventar, se vor da explicațiii cu privire la eventualele căsătorii anterioare, copii, daca au mai existat alte convenții, se vor preciza nevoile personale sau comune de trai, costuri etc. Dupa redactarea convenției aceasta se semnează de catre ambii soți și intră în vigoare imediat.

 

 

RAin - Avocat Camelia Costea


http://www.avocat-costea.ro

Avocat Elvetia-Romania/Rechtsanwalt Rumänien-Schweiz